Tabara de iarna

Data: 21.02.2011-25.02.2011 pentru mine. Oficial: 19.02.2011-27.02.2011

Locatia: Muntii Hasmas; la nea' Zoli, in cabana Piatra Singuratica.

Scop: ture la greu, schi, alpinism, aer curat si voie buna.

Cum o asemena oferta era de nerefuzat, iata-ma si pe mine ajuns in tabara de iarna a CPNT. Am ajuns acolo dupa o saptamana intreaga de stres, dar si de chefuri. Weekendul anterior am fost la Piatra Craiului. Apoi marti am avut de dat licenta la facultate....dupa licenta, evident, se sarbatoreste. Pana sambata mai exact cand, a venit randul sa sarbatorim ziua mea. Si deci, sambata-duminica cu asta ne-am ocupat. Asa ca, duminica spre seara mi-am facut bagajul, care atarna foarte mult. Nu foarte mult, ci extrem de mult. Cortul (lu' tataia), clapari, saltea de aer, schiuri, haine pentru aproape o saptamana, 3 saci de dormit (ce sa fac daca n-am sac de iarna ca lumea), cate ceva de baut plus maruntisuri. Atarnam deci ca rahatu-n pampers. Dupa ce mi-am facut bagajul l-am dus la Bodo acasa, unde-am si dormit. Asta nu-nainte sa mai dam o tura in oras unde aveam oaspeti. Pe la unu ne-am bagat la somn, cu trezire la 4:30 AM. Ma rog, ma trezesc, ma echipez si intr-un final, ajung si la tren pe care ma imbarc. Aici trebuia sa ma intalnesc cu 4 CPNT-isti care pana la urma, au venit cu alt tren. Asa ca am ajuns la Sandomnic (Izvorul Olt) singur, de unde m-a luat un nene contra cost pana in Balan. Cu 5 lei. Ajuns in Balan, am intampinat o mare problema. S-anume ca nu-mi puteam pune rucsacul pe spate, de usor ce era. Asa ca, intr-un final, l-am suit cu chiu cu vai pe un cap de pod ca apoi sa ma bag pe dedesubtul lui si sa-l inhat cumva in spate. Dupa 100 de metri de mers imi zic.....ah, pistol cu apa, se putea si mai greu. Dupa 300 de metri....ma da' totusi, cantareste ceva dracia naibii. Dupa 500 de metri....uai sa-mi bag agregatu', nu stiu cum ajung eu cu asta sus.

                                           Traseul incepe de la acest panou, catre stanga si-n sus


Dupa ce ca am mai si ratacit un pic drumul, traseul incepea dezastruos. Sub un strat subtire de zapada era o gheata cat toate zilele. Ocazie numai buna sa ma vars de vreo 5 ori pe panta inclinata. Partea proasta e ca nu ma puteam ridica de pe jos. Imi venea sa urlu, caci eram singur si nimeni nu ma ajuta. Intr-un final, cu multe scrasnituri din dinti, m-am ridicat si am trecut si de portiunea cu pricina. Care evident ca m-a scos pe o muchie ce urca pana spre cabana. Aici, incepea alta problema, s-anume aceea ca nu-mi puteam da rucsacul jos din spate caci nu mai aveam cum sa-l ridic inapoi. Au existat cateva locuri unde m-am putut rezema cu rucsacul sustinut oarecum de pietre, astfel incat nu-mi atarna de spate. Pauzele "pentru spate" le faceam aplecandu-ma tare in fata, astfel incat rucsacul sa stea pe spate, nu sa traga de el. In plus de asta, schiurile prinse pe rucsac zgaltaiau toata zapada din copaci exact in gatul meu. La gluga ma gandisem s-o pun pe cap numai ca ma topeam de caldura sub ea. Intr-un final alta solutie n-am avut caci imi inghesase gatul.

                                         Singurul loc pe urcare unde am putut da rucsaul jos...

                                  Partia de schi, aceasta fiind si ultima urcare inainte de cabana

La cabana ma astepta Bogdan, care n-a putut pleca in tura cu baietii caci pleca acasa. El m-a ajutat sa-mi dau rucsacul jos, alaturi de marturisirea ca asa ceva n-a mai carat. Practic te scremeai sa-l ridici putin de la sol. Deja ma imaginam cu dureri si probleme la spate, cu tabara bulita, etc. Culmea, n-am avut/simtit absolut nici un deranj. Nici atunci si nici de-atunci. Intre timp au aparut Irina, Bejan si Radu. Pana ceilalti s-au intors din tura, am stat de vorba cu ei si cu maestrul Lee (nea Zoli), am urcat cortul si dupa, schi la greu. Si cum se-ntuneca repede si lumina nu exista, show-ul incepe repede. L-am mai ajutat prin bucatarie pe Marian, maestru' in tainele bucatariei. (eu mai mult m-am uitat). Gateste omu' de nu stii ce-i aia.

                                               Alaturi de Radu si Marian la pregatirea cinei

                                 Masa buna tabara are, carnati cu pireu. Si o bunatate de tuica

Dupa ce-am mancat, s-a aprins treaba in cabana. Cantece si voie buna, Balan a zdranganit la chitara, restu' am cantat. Totodata, am sarbatorit si ziua mea (a cata oara????) pana tarziu.

                                                                      La cantare

Somnul a fost unul reconfortant, in fiecare noapte. Am avut 3 saci de dormit in care m-am bagat rand pe rand. A treia zi, Balan mi-a mai facut cadou inca unul caci el nu-l folosea. L-am luat, nu ca mi-era frig, da' niciodata nu stii cand iti ceri scuze de la el. Asa ca am dormit si in 4 saci. Partea cea mai draguta e sa te bagi in ei....te scremi, te-ntinzi, parca n-ai loc, tragi si impingi si pana la urma reusesti. Eu ma imaginam ca intr-un prezervativ urias, reutilizabil, extra safe cu 4 straturi. Intr-una din nopti, incercam sa-mi imaginez sacu' lu' Misi pe care l-a folosit in Alaska...apoi imi imaginam pretul lui; moment in care ma puneam la somn caci stiam ca deja visez. Asa ca, pui caciula pe cap, pui si gluga, bagi mainile in sac si-ncerci sa dormi. Vantul inghetat al noptii flutura panza cortului iara intre pauzele de vajait, in linistea incredibila ce se asterne, se aud fulgii de zapada care cad necontenit ( de 5 zile). Partener de somn mi-a fost Cezar, in  toate noptile. (mai putin in a 2-a cand s-a dus in cortul lui, astfel incat am dormit singur; si eu, si el). Asta desi am avut loc in cabana in permanenta.
No da, sincer va spun, ar fi putut sa fie si hotel  de 5 stele, iara eu sa am toti banii din lume. Tot cortul il alegeam, indiferent cat de frig ar fi fost, indiferent cat de puternic era viscolul, indiferent daca eram singur sau nu. Pentru un amator (a se citi iubitor) de cort si de natura, cred ca nu exista nimic mai placut decat sa poti trai in mijlocul ei, cu "mainile goale" daca s-ar putea.
 Am preferat sa pastram cabana -si eu si Cezar- ca ultima solutie pentru situatii extreme. Cu frigul sau raceala n-am avut probleme. Ba din contra, am plecat putin racit si m-am intors perfect sanatos. Iara pentru cei care se tem de dormitul in cort iarna, nu asta e principalul inamic. Ci intratul si iesitul repetat in si din cabana, unde e cald. Pentru un organism neobisnuit (si nu numai), schimbarile astea bruste de temperatura sunt fatale. Asa s-a imbolnavit  si strabunicu' in timpul razboiului, in Siberia. La bucatarie unde era el erau 40 de grade, caci se gatea non-stop iara afara erau -40 de grade. Deci o amplitudine de 80 de grade. Pneumonia instalata i-a fost fatala caci penicilina pe vremea aia nu era pentru muritorii de rand (cu atat mai putin pentru prizonierii de razboi). Deci, atentie mare!

Ziua II-a
A doua zi ne-am trezit pe la opt, am mancat si am plecat in tura spre Haghimasul Mare. (asa credeam noi), impreuna cu Irina, Radu, Bejan si Balan. Cei doi din urma, pe schiuri de tura.

                                             
                                                         Peisaje de poveste la tot pasul

                          Zapada mare mon'cher...si noi ne faceam griji daca aducem schiuri sau nu

                                                        Fericiti cei pe schiuri de tura

                                               Privelistea e uluitoare....cand nu exista ceata

                                                                 Poza de varf

Dupa ce-am ajuns la cabana, am mancat, iara dupa ora 17 am facut o coborare in Balan, dupa niste paine. Dupa ce-am cumparat cele necesare, ne-am oprit "sa bem o bere". Numai ca, dat fiind faptul ca barul avea o buda decenta, am stat pana "a nascut" fiecare. Astfel incat, dintr-o bere sau facut....mai multe. Atat de multe incat am ajuns in tabara dupa 1 noaptea. In noaptea aia am dormit singur in cort, caci Cezar se retrasese in al lui.

Ziua a III-a.
A inceput de dimineata devreme, greu de tot. E singura zi cand as mai fi putut dormi....si era si ziua cu tura cea mai lunga, pana la Lacul Rosu si Cheile Bicazului cu retur la Piatra Singuratica. Ma rog, m-am echipat, am mancat dupa care am pornit toti 12 printr-o zapada imensa. Defapt daca stau sa ma gandesc vizavi de zapada, a nins 5 zile incontinuu, intr-un mod nesimtit.

                                               

Inghetat in timp

Capra neagra naravasa

Marsaluind

Pana in Poiana Alba am mers ok, neavand probleme cu orientarea. Aici, la una din stanele parasite am facut un mic popas de haleu dupa care ne-am continuat drumul.

Adunarea generala in stana

Numai ca, la putin timp dupa plecarea din stana, am ratacit drumul. Starea marcajelor in Hasmas e dezastruoasa. Pe traseul de creasta abia am gasit 3-4 marcaje. Si in loc sa ne continuam itinerariul spre Lacul Rosu, am pizdit-o cu diretia si am coborat intr-un sat numit 3 Fantani.

Parca totul statea in timp... 

Coborand spre 3 Fantani

Ajunsi in sat am cautat, evident, prima crasma.

Si deci, la crasma.Sau Piros-bar cum zice Balan

 Dupa multe lamuriri cu localnicii am aflat cum ajungem "acasa". Am desenat harta, am notat explicatii, si dupa cateva beri i-am dat la deal. Evident ca, am ajuns la lumina frontalei la cabana unde ne-au intampinat Anda, Luci si Vlad.

Izvorul de apa calda

Reconfigurare traseu...cu harta si busola

La frontala

Ajunsi la cabana ne-au astepat Anda, Luci si Vlad. S-a-ncins ci o cantare, mai ales ca aveam cu ce

Ziua a IV-a

Joi a fost cea mai frumoasa si mai senina zi pe care am prins-o. Am facut o tura pana-n canionul Moara Dracului. Bejan a fost dragut si mi-a imprumutat schiurile de tura, astfel incat a vazut si sufletul meu cum e sa te dai cu ele. De neuitat!
 

Dupa atatea zile de ceata, vedem in sfarsit Piatra Singuratica, in toata splendoarea ei

Pirós fehér zöld, ez a magyar föld. Asta s-a dovedit a fi román föld...aia toti sunt sacii mei de dormit, si din greseala au nimerit formatia asta. 

Schiul de tura deschide-ntotdeauna calea

Piatra vazută din spate

Cata zapezoiu'

George

Ruxi

Dupa plimbarea din Moara Dracului, am cazut de acord ca avem timp berechet pentru o catarare pe Piatra. Asa ca, in formatie de 6, am catarat sus pe Piatra. Unii pe cablu, altii in piolet si coltari.

Urcand spre horn

Unul din pereti

Si o poza alb-negru, asa, de amorul artei

Color....mult mai putin expresiv

Eu am urcat ultimul. Nefiind obisnuit cu cataratul am avut mici emotii, mai ales ca in varf era foarte aeriana treaba. Asa ca, nu prea-mi venea sa ma ridic in picioare. N-am rau de inaltime numai ca, nu prea-s obisnuit cu hăuri d-astea imprejur. Balan zice la un moment dat: Postoaca, baga tatii o poza. Eu: stai asa Balane, sa mai admir putin peisajul....trageam de timp caci nu-mi venea sa ma ridic.

Cabana vazuta de sus. Alea mici ce se vad sunt corturile

                                   

Balan

Si o mica poza de varf...

Dupa coborare, o binemeritata bere

 Odata cu coborarea, ne-am dat pe relaxare. Soarele batea atat de puternic, era cald si frumos. Asa ca, pe transeul menit sa-mi apere cortul de vantoase ne-am intins la Soare.

Dupa bere, am mancat, dupa care schi la greu pana seara cand am sarbatorit ziua lui George cu o coacazata adevarata de la mama ei.Tot joi au plecat Craita, Marian si Catalin, si s-au alaturat Daniela, Andreea si Ire
.Vineri baietii au plecat in tura, eu am ramas in tabara la un schi dupa care am facut bagajele, fiind ziua plecarii. Caci sambata ma astepta botezul. Am plecat alaturi de Ruxi spre casa si alaturi de Balan pana-n..... Balan. Ca sa nu mai car o tona si la vale, am hotarat sa cobor de pe munte schiind. Asa ca Ruxi ne-a luat-o inainte urmand s-o ajungem din urma. Balan a fost dragut si mi-a carat pana-n sat cortu' "lu' tataia", care cantareste spre 10 kile. Coborarea a fost dificila. Panta foarte abrupta si ingusta, schiurile mele de 190 cm si incarcatura mare din spate obligandu-ma sa parcurg o portiune cu schiurile in spate. La capatul satului am ajuns-o si pe Ruxi dupa care ne-am indreptat impreuna catre birt, la o bere de la revedere.

Ruxi la coborare

Cooperativa cotu' sus! 

De-acolo coboram...

Din Balan am prins un microbuz pana in Sandominic iar de acolo, la 5:06 am avut tren spre casa. In tren am prins un vagon unde era bezna totala, asa ca, la lumina frontalei, am povestit indelung cu Ruxi. In Sfantu m-am despartit de ea, caci ea continua drumul la Brasov. La gara m-a asteptat Cipri, care m-a si dus acasa. O asa senzatie stranie m-a intampinat in oras, sa vezi atatea lumini, atata zgomot si atatia oameni. Parca eram pe alta planeta. Asta a fost dovada faptului ca, intr-adevar, o relaxare profunda a avut loc in cursul celor 5 zile.


Multumesc in special lu' Balan pentru invitatie si organizare si celor din CPNT Brasov, care au facut posibila aceasta tabara. Aaaa, deasemeni multumiri celor prezenti pentru atmosfera.

Aste povesti:  Iuli: http://lulianintaraminunilor.blogspot.com/2011/03/tabara-de-iarna-cpnt-2011.html
               
                     Balan: http://tanar-si-liber.blogspot.com/2011/02/tabara-de-iarna-cpnt-2011-masivul.html

Cab. Piatra Singuratica: http://www.piatrasinguratica.ro/index.php?lang=ro&id=cabana
 

                    Ture insorite!