Când - 21/04/2012
Unde - Raul Mureș, intre loc. Meștera și Răstoliţa
Cine - Echipajul, format din: Dan și Tuti, susținuți de Andreea, Bogdan și cu mine
Este primul concurs outdoor de genul asta la care luam parte.
...nu știu dacă eu sunt cel mai în măsură sa povestesc aceasta experiență, deoarece eu nu am participat fizic la acest concurs, fiind doar susținător de pe pe mal.
Dar, întâmplarea face ca Tuti sa fie plecat la un curs în Predeal, unde nu prea poate sta pe net. Iar pentru că eu am fost prezent și am avut oareșce trairi, chiar dacă am fost doar pe margine, am sa povestesc eu pe scurt ce și cum a fost pe acolo. Urmând sa adauge și Tuti, după ce se întoarce, povestea lui " din barcă".
Deși Tuti își dorea sa participe în acest sfârșit de săptămâna la concursul "Memorial Zoli Buzasi" de schi alpinism,de la Bâlea, vremea rea l-a cam pus pe gânduri, precum și zvonurile cum că, concursul se amână. Astfel sa gândit sa îl sune pe Dani Spulber sa ceara informații mai precise.
Dani i-a spus ca el unul nu mai merge, că el sa înscris deja la un concurs de rafting pe Mureș.
De aici începe aventura...
...noi (eu cu Tuti) visam demult sa încercăm și sportul ăsta dar știind că și Dan e amator de acest sport cu vâsle și că mai are în dotare și o barcă, Tuti îl sună și îi propune sa participe împreună la acest eveniment :)
Bineînteles că Dan răspunde afirmativ fără sa stea pe gânduri, foarte incantat de idee și îi și propune o ieșire le Olt pentru un mic antrenament.
Am uitat să spun că de la aflarea veștii privind concursul și până la evenimentul in sine n-au fost decât 2 zile...
Merg băieții sa se antreneze un pic pe Olt, unde capătă o frumusețe de febra musculara, numai bună pentru luat startul la concurs :D
Vineri seara ne dam întâlnire la Old Man's Pub, unde ne mai ținem noi ședințele, sa stabilim ce și cum facem. Ne gândeam noi la un moment dat sa mergem cu duba pe care lucrez eu sa putem duce și bicicletele sa facem și o tura de biță. Dar deși am cerut-o șefului am renunțat la idee din cauza consumului și prețului motorinei. În fine...
Ne vedem plecați sâmbătă de dimineață către Meștera, unde ajungem după vreo trei ore, adică pe la zece și ceva.
Dar aici liniște, nici o mișcare și îi dam noi înainte și îi tot dam, poate , poate dam de ei. Până în apropiere de Sălard unde pe partea dreaptă cum vii dinspre Toplița întâlnești niște căsuțe din lemn, iar pe stânga un pod, unde... dam de ei dom'le.
La marele fix, tocmai se pregăteau pentru ședința tehnica. Ne întâlnim cu Dani, ne instalam și ne apucam de gătit ceva paste căci deh, trebuie sa ne ocupam de dieta sportivilor noștri. Cu ochii după concurenți pastele noastre s-au cam prins, căci intre timp începuse concursul de slalom.
Dani,împreună cu colegii de la Outdoor-Events vâslind la proba "Slalom" |
Asa ca ne-am dat pe hrana rece, povesti, păreri, idei, astfel încât timpul a trecut repede ca gândul, de se făcu vreo 12:00
A sosit vremea sa ne pregătim și noi.
Umflam canoea, o legam pe mașină și pornim spre Meștera, unde se înscriu băieții și se pregătesc de start.
Vine și momentul startului, care se da pe rând, pe categorii, în ordinea: Raft, Canoe și Caiac.
Ei pornesc din cea mai din amonte poziție, cam cea mai dificila teoretic, deoarece ai în aval toți adversarii înghesuiți pe care trebuie cumva sa ii depășești.
Dar ei sau descurcat de minune, strecurându-se printre adversari astfel încât din 10 vâsle și 100m erau pe poziția a 3-a.
Bineinteles, cursa era la început și se puteau schimba multe pana la finalul celor 24 km.
Dar noi eram optimiști și i-am susținut cum am putut de pe margine, am alergat, când cu mașina când pe jos, numai sa fim cu ei cât mai mult posibil sa le ridicam moralul și sa ii motivam pana la capăt!
Start in Mures Marathon 2012
Atmosfera a fost senzațională, vremea la fel, organizarea foarte ok, asa că pot spune că a fost un sfârșit de săptămâna perfect.
Păcat că pe organizatori, nu ii pot lăuda până la capăt, pentru ca noi neavând posibilitatea de a sta până la festivitatea de premiere, nu știm nici acum cu exactitate pe ce loc au sosit concurenții noștrii!
Am căutat încă de a doua zi rezultatele oficiale, însă nimic.
Le-am trimis o scrisoare prin mail prin care i-am rugat sa îmi comunice măcar rezultatul echipajului nostru, dar nu s-au deranjat sa răspundă încă!
Deci, pot spune ca echipajul nostru a făcut mai mult decât o treabă bună atâta timp cât este prima oara când participa la un concurs de genul asta. Însă nu pot spune pe ce loc s-au situat, decât cu aproximație, 5 sau 6 din 17 echipaje.
Eu ii felicit încă o data și vă transmit vouă, concurenților de anul viitor: feriți-vă de CovAlpin. :D
Numai bine!
Cipri, 30.04. 2012
Ca să termin postarea inițiată de Cipri într-un ton vesel, nu pot spune decât că ne-am simțit excelent, atmosfera a fost grozavă. Cu puțin mai mult antrenament am fi putut ieși cu ușurință pe podium, căci s-a văzut că brațele au fost capabile, tehnica de vâslit la fel. Am suferit însă la tehnica de "citire" a apei și a curenților...a cunoaște terenul de dinainte e esențial. Totodată, a ști să te poziționezi pe trasa mai rapidă s-a dovedit lucrul cel mai greu, mai ales când albia e largă (uneori chiar 80-100 de metri aș aproxima) și tu stai la o înălțime de 50 cm deasupra apei. Dar cum bine zicea Cipri, anul viitor faceți loc...
Desigur că au existat și unele neajunsuri legate de organizare, doar suntem în România. Le voi scrie aici, nu din rea-voință, ci în speranța că organizatorii vor invăța/evita din ele pe viitor.
Clasamente / poze din concurs puse cu întârziere mare. Într-o lume în care internetul "leagă" 2 persoane din capete diferite ale lumii într-o secundă, e de neînțeles cum niște clasamente și poze să apară după săptămîni. Asta e o greșeală prezentă la 95% din concursurile din România. În general lumea are trăiri pozitive la astfel de evenimente, drept urmare fiecare vrea să se revadă/regăsească prin poze și statistici cât mai repede. Ori dacă ele apar după săptămâni (uneori nu apar deloc), îți trece tot cheful....
Diplome/mențiuni de participare lipsă......consider un gest frumos -indiferent de poziția pe care ai terminat un concurs- să primești o hârtie A4 cu numele tău. Cost minim, efect maxim.
Tricourile personalizate- in mod normal n-aș fi ridicat nici o pretenție asupra lor, mai ales că taxa de participare a fost mică. Dar la înscriere mi-au cerut adresă și toate cele, cu promisiunea că foarte curând îmi trimit tricoul acasă.....
Țin să felicit organizatorii pentru curajul și ambiția de a organiza un astfel de eveniment. Într-o țară în care alergatul după o minge -a se citi fotbal- e "sport rege", e greu să apari cu altceva.
Și pentru că și anul viitor cu siguranță vom lua parte, nu pot decât să le doresc succes și pe mai departe!
Andrei (Tuti), 14.05.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu