Revenind...

....si, ca și cum timpul cuprins între ultima postare și ziua de azi nici nu ar fi existat, blogul Covalpin revine la viață. Perioada de inactivitate evident că a coincis cu o perioadă ocupată (ce scuză de mizeră), în care mai mereu altele au fost prioritățile, știți voi, bla bla bla.
S-au întâmplat multe lucruri, unele bune, altele mai puțin. Stilul de viață și spiritul covalpinist a continuat să existe, ba mai mult decât atât, a început să fie cunoscut și altora.

Turele montane și concursurile au continuat să fie principala activitate din weekenduri. Am cunoscut o cârcă de oameni faini, de la care am învățat două cârci de lucruri și mai faine.

Unele relații s-au răcit ori s-au rupt. Semn că performanța și podiumurile nu fac bine oricărui suflet. Mai precis înfumurarea și aerele de superioritate ce derivă de-acolo. Dar dat  fiindcă-mi plac vorbele și proverbele  bătrânești, resemnat, am aplicat vechea vorbă „ceea ce nu merge, nu trebuie forțat”. Fiecare cu păsărica mamii lui, toată lumea e fericită.

Trecând mai departe, clubul a evoluat. Cel mai important, prin adeziunea unor membrii noi. Plus-valoare i s-ar zice în unele domenii.
Apoi logistic vorbind, prin investițiile membrilor  în fel de fel de echipamente, s-a ajuns ca încet încet să avem de toate, cel puțin la nivel de grup. S-au găsit și sponsori, ceea ce confirmă că a-nceput să s-audă de noi și mai departe de văile pe care umblăm. S-au s-avem relații. Rău nu e, în orice caz.
Tot fructoasă se vrea participarea anul ăsta a 2 omuleți într-o faină expediție pe acoperișul Alpilor, Mont Blanc. La fel de plină de rod ar trebui să fie și expediția cu caiace pe Olt, apoi urmând Dunărea, până-n Deltă. Și altele, și altele...
Tot un feedback pozitiv s-a reîntors și prin poze. Pozele pe care Cipri le-a făcut weekend de weekend, concurs după concurs. Nu mulți merg iarna pe banii proprii și fără să câștige nimic să stea într-un vârf de munte, de multe ori pe o vreme de tot căcatul, să facă poze la toți talentații. Stima casei, cum s-ar zice.
Un alt „străpșet” de profesionalism ar trebui să dea aspirantura și practica mea din cadrul salvamontului covăsnean.
Avem de toate cum s-ar zice și puțin câte puțin, se adună. Începutul e foarte greu, mai ales prin prisma lipsei de cunoștiințe și echipament. Și dacă la cunoștiințe mai compensezi cu bunăvoința de a învăța, la lipsa echipamentului și a banilor nu prea ai ce face.

Una peste alta, treburile merg. Uite câteva dovezi:

Start cupa memorială Mike Csaba, 2013

Urcând în Rodnei

2303 metri, la șase dimineața

N-ai ce zice!

Zăpădău la Mădăraș

Aceeași locație, altfel decât pe schiuri

Oooo da, relax la Rogojel, în Apuseni

Fuce-v-ar Istvan

Cupa memorială Buzási Zoltán, urcând Iezerul Caprei

Pierduți prin Apuseni

Pită, slană, ceapă, Andi,  Freddie, pălinca, etc. Tot ce-i bun

La Băi termale ca acasă

Căutând culoarul de schi, cu bucile strânse. Ultima coborâre a sezonului :D

Primăvară și-n Poiana Coștilei

 Încheierea sezonului de schi la Bâlea 26.05.2013 

Acum că schiurile le-am pus în pod, să urmeze vara. Ne-ntâlnim (cu dediație) pe piscuri!