Marathon prin inaltimile Fagarasilor

Data: 13-14.08.2011

Unde: Muntii Fagaras

Cine: eu; echipa tehnica, Andi si Cipri

Traseu: creasta Fagarasului vest-est, in 2 zile

Tura asta de ultramarathon prin Fagarasului mi-o doream de mult. Si in a'st weekend, conditiile s-au nimerit sa fie potrivite, mai putin faptul ca n-am avut partener. Caci taica Balan era pierdut in spatiu pe la nu stiu ce concurs, si alt combatant potrivit nu am avut. Asa ca, vineri dupa-amiaza, m-am pomenit  intr-o carapace de  maxi-taxi spre Avrig. Jale mare nene, tarani multi tara are. Si prosti. Intr-un colt, olteanu' se remarca de la o posta. Telefonul ii suna pe ritm de Gutza, discuta neincetat despre fotbal si despre banii lui, in timp ce-o arde cu "futusi". Poarta lant la gat, cu cruci mari, sa vada lumea ca e credincios...
Pe alt scaun, pitipoanca de mall urla la telefon..."-daaaaaaaaa tu. Vin saptamana viitoare si poate iesim la o cofeee?!!!!"
La ce pizda ma-tii iesi, fa? Pai nu te-a invatat tanti invatatoarea ca, "cofee" are corespondent si in limba romana? Satul de prostia neaosa care ma inconjoara, bag ciocu' in ghidul Fagarasilor si recitesc. Mai arunc un ochi pe harta, mai niste calcule si, cumva cumva ajung si la Avrig. Caci de-aci mi-am propus sa urc, via cabana Suru direct in saua Surului. Deci scurtand putin din traseul de creasta. Caci traseul propriu-zis l-am lungit, si inca binisor.

In Avrig fac ultimele cumparaturi, dupa care pornesc la drum. Si inca ce drum, caci Soarele a apus deja si pe mine m-asteapta aproape 20 de km  de forestier, pe noapte. Distanta nu s-a dovedit problema, noaptea nici atat. Lipsa marcajelor insa, da. O balaureala ce-a iesit....
La un moment dat, in mijlocul padurii ancestrale dau de unii care coborau cu camionul incarcat cu busteni. Ii injur in gand, dupa care, insetat dupa informatii, ii intreb una-alta...."apai taica, ai de mers pana dimineata" sare unul. Harta-mi zice altceva, asa ca sanatate multa taica si da-i bataie. Si da-i si combina mers cu alergat, ca sa nici nu obosesti prea tare da' nici sa nu ajungi dimineata la cabana. Pu-uri la greu, de s-au mutat toate orataniile un judet mai incolo....si cruci nene. Multe cruci. Genu' ala de faza, cand ti se parea c-a miscat ceva in boschete. Si cand intorceam capul sa pornesc frontala, hop c-aparea si cate-o cruce pe dupa boschete.
....timpul trece, si merg si alerg si merg si alerg. La un moment dat, intr-un soi de poiana nu stiu ce-mi vine iara de aprind frontala. Si cum cercetam eu zona asa, hop ca se oglindesc 4 ochi in lumina ei. Ma prind repede ca-s cai si 100 de metri mai incolo dau si de o cambuza d-asta de muncitori forestieri. Si as fi vrut sa continui, numai ca drum nu mai era deloc, noroi pana spre genunchi s-apai orologiu batea deja vreo 12 jumate. Cabana nu putea fi departe, dar decid ca e mai bine sa trag pe dreapta, mai ales ca am si ocazia, s-apai dimineata pe lumina mai altfel sta treaba. Asa ca, ma repezesc la usa cambuzei. Si ciocanesc, si ciocanesc si tot nimic. Era clar ca dormea cineva caci erau prea multe lucruri lasate p-afara. Tip. Tot nimic. Ma enervez, apuc o piatra si incep sa bat cu ea in usa de tabla a cascarabetei. Aproape instantaneu usa de tabla s-a deschis si  de dupa ea, o fiinta cu o lumina palida in mana m-o intrebat ce vreau. Ii spun ce vreau, de unde vin, unde merg si omul ma primeste. Imi scot sacul de dormit si ma instalez  pe un pat infect. Da' totusi e pat, e mai calduros decat solul padurii....

Poza de grup cu gazdele

Dimineata ma trezesc devreme. Constat ca am dormit prost. Defapt nu prost, ci foarte prost. Ma adun, mananc ceva, baietii mi-au pregatit o cafea pe care-o sorbesc instantaneu. Facem o poza de grup, multumiri multe, si da-i la drum. In 40 de minute am fost la cabana Suru, unde inca se dormea tun iara eu n-am zabovit nici o clipa caci ma asteapta drum lung.

Cabana Suru

De la cabana cu o sfortare intensa am fost rapid in creasta.

Vreme superba anunta ziua

Spre salbaticul Ciortea

Pe Ciortea n-am mai urcat, caci e mai rapida varianta cu coborarea la lacul Avrig si urcarea direct spre Scara.
In trecut, povestea zice ca marcajul de creasta trecea peste Ciortea...

Printre marsuri si alergari, mi-am mai gasit timp si de poze. Oricat de pragmatic si de dur am vrut sa fiu, n-am putut sa nu ma-nduplec la frumusetea Mariei Sale.

De departe vin, si-n departare ma duc

Trec de Scara in viteza si-n scurt timp sunt sus pe Serbota. Vremea deja prezinta o oaresce instabilitate, care deocamdata nu ma ingrijoreaza. Mai mult ma ingrijoreaza Custura Saratii, pe care am parcurs-o in premiera. Printre valuri de nori zaresc Negoiu....pare la ani lumina.

Pe custura

Traversarea ei nu mi-a ridicat probleme majore, in afara celor stiute. Totusi, n-as putea sa nu scriu despre puiul de caine pe care l-am intalnit la una din saritori. Era singur si miorlaia, caci era blocat. Stiam ca daca-l "salvez" nu mai scap de el. Si nu din cauza ca poate ar fi venit dupa mine, ci din cauza ca ma atasez foarte repede, si n-as mai fi avut inima sa-l las. Asta insemna sa-l trec prin si peste toate cotloanele custurii, ceea ce  ucidea sansele de-a mai ajunge seara la refugiul din Saua Vistei. L-am lasat acolo cu lacrimi in ochi...pe masura ce avansam, vantul mutea sau amplifica plansetele patrupedului pe care le-am auzit multa vreme. M-am resemnat repede, convins de faptul ca natura isi va face treaba, cum o face de atatea milioane de ani. Daca va merita sa traiasca, o va face.
Lasand la o parte trista poveste cu patrupedul, custura e de o frumusete si de o salbaticie iesita din comun. Privelistea iti taie rasuflarea......peisajul e ametitor. Ajuns sus pe Negoiu, recunosc cinstit ca eram aproape lesinat. Trageam de mine deja de ore in sir, asa ca am avut nevoie de o pauza de masa. Cand ma uit mai in stanga, ce sa vezi, niste prieteni mai in varsta din Sfantu. La auzul vestii ca diseara trebuie sa fiu la Vistea, imediat sar sa ma aprovizioneze, numai ca nu au ce eventual n-as avea eu. Asa ca dupa un sfert de ora de pauza bine-meritata, ne dam binete si pornesc.
Sus pe Negoiu, forfota mare. E plin de "pantofari", urcati la Balea cu telecabina sau masina si veniti apoi aici. Exact fenomenul din Bucegi....urci la Babele cu telecabina si dupa faci "ditai" tura pana la Omu. Cu diferenta ca aici e ceva mai mult de mers...

Pe Negoiu, 2535 m

Din Negoiu m-am dat rapid la vale prin Strunga Dracului....toata  strunga rasuna in maghiara si in germana mai ales. Au venit sasii acasa in vacanta, si cum "fraierii dracu" s-au saturat de moaca prezentatoarei de la stiri, au zis sa iasa la putina miscare.

Strunga dracului

Dupa Strunga cu inca o mica alergare am fost la Caltun. Aici, corturi multe, chitari, salbaticie....ah, ce-as sta si eu vreo 2 zile. Nu e cazul insa acum, asa ca strang din dinti si trec vajaind. Diareea incepe sa-mi dea tarcoale, si ma ingrijoreaza putin, mai ales pentru ziua de maine. Apa  bauta din atatea zeci de surse incepe sa-si spuna cuvantul...

Dupa Caltun, urcari destul de grele mon'cher pe Laitel, Laita.... si deja zaresc si Transfagarasul.   Cozi kilometrice de masini anunta in weekend plin la Balea. 

Partea sudica

Pentru o vreme, adus de palele vantului, aud chiar si zgomotul din vale, claxoane, etc.
Iezerul Caprei, un alt deliciu pentru picioare ma toaca de puteri, caci mi-e rau de burta. Incerc sa nu ma gandesc la asta, caci drumul e lung si cineva ma asteapta la capatul lui...

Continui sa alternez alergarea usoara cu marsul si pare ca avansez rapid. O simpla privire spre creasta Arpasului si-s coplesit de teme filozofice. Nu e timp acum de ele, asa ca pufai ca o locomotiva. "La trei pasi de moarte" , "Fereastra Zmeilor", monumentul Nerlinger, trec ca vantul pe langa toate. Apoi urcusul pe Arpasul Mare, bonus. De pe Arpas recunosc ca am cam pierdut ordinea varfurilor pana la Corabia, caci norii m-au invaluit. Nu ma gandeam decat la Andi, care ma astepta impreuna cu Cipri la refugiu. Adica imi faceam griji de grijile pe care ei si le faceau, pentru mine. A fost asa o motivare puternica, nu-mi doream decat sa fiu odata acolo, sa putem sta impreuna la povesti. Caci ca-n povesti ma simteam si eu, invaluit de ceturi misterioase. Pierdusem ordinea varfurilor si mi-era "lene" sa scot harta din rucsac, caci costa timp.

Peisaj de poveste

O viata nu te-ai satura privind jocul inaltimilor

In curand Soarele a apus. Ma simteam atat de bine in imensitatea in care ma aflam, in acea liniste universala, rupta parca din episodul cand totul s-a nascut pe planeta. S-apai in singuratatea apasatoare, ultima raza de Soare intipareste-n minte sentimente greu de descris in cuvinte.

Ne vedem maine!

In vremuri devening deja gri, am coborat la lacul Podul Giurgiului, unde n-am zabovit deloc. Mai ales ca incet incet era aproape bezna. M-am adunat, caci burta nu-mi dadea deloc pace, s-am dat drumul la picioare, astfel incat am zburat peste Tarata, Corabia, Ucea Mare si Ucisoara. Desi era bezna de ceva vreme, fiindca Luna lumina bine si era senin, n-am aprins frontala decat in saua Orzanele -nu mai stiu din ce motiv. Moment in care-am fost imediat reperat de "inamici", aflati la refugiu in Portita Vistei. Vroiam sa le fac o surpriza, caci ei ma asteptau dupa miezul noptii, iara eu am ajuns la refugiu putin dupa ora 22.
.....urcusul pe Vistea a fost criminal, trebuie sa marturisesc cu sufletul deschis. Dupa atatea ore de mers a fost cireasa de pe tort.
La refugiu, lume multa. Am primit felicitari, am primit de mancare, am primit si o bere dupa care am purces la somn direct. Ba mai mult, am cam tras si frig, caci izolir n-am avut.

O noua zi la orizont

Dimineata ne-am trezit devreme. Teoretic planul meu de parcurgere a crestei in 2 zile nu avea cum sa dea gres....cu exceptia vreunui sabotaj. Intern.
 Mi-am salutat tzucureii, care-au coborat tot in Vistisoara (caci masina era acolo), dupa care am sters-o.
Am facut poza de grup, mi-am luat bagajul si parca presimtind "dezastrul" am anuntat clar ca daca nu ma simt bine, cobor la Sambata. Ceea ce, ulterior, am si facut. Diareea si crampele nu-s un partener confortabil de drum.

Poza de grup, cu trapezul pe fundal

Intr-o ora si 10 am fost in Fereatra Mica, pe unde am si coborat. M-am simtit cumva tradat de propria persoana, stiind efortul depus, degeaba. Da' mai bine imi mai acord o alta sansa, cu alta ocazie, decat sa mi-o iau singur. Dizenteria, mai ales in formele ei grave, e boala crunta. Altfel zis, crapi dintr-un cacat.

Andi

Andi si Cipri sus pe Moldoveanu. Multam fain pentru tot

Fereastra Mare si Mica. Toate ale Sambetei

Asa ca, relativ repede m-am dat "la fund", adica jos la Sambata, unde m-am reintalnit cu echipa tehnica. Spre casa am tras pe dreapta la "Hanul Arcasului" unde, eu cel putin, am mancat dupa pofta inimii. Apoi inca o scurta oprire in Brasov la o bere cu cepenetistii si cu Balan, proaspat intors din Carpathian. Apoi, Sfantu Gheorghe si somn de voie.

Pana una-alta a fost o tura nemaipomenita, pe care am repetat-o, tot printr-un "esec", weekendul ce-a urmat. Dar asta, in alta povestire.
Ture faine!