duminică, 24 iunie 2012

O tură mai umedă

Când: 24.06.2011

Cine: Andi, Dan, Daniela, Cipri și eu

Unde: Munții Bucegi, valea Mălăiești


Prevăzută ca o tură de antrenament pentru Marathon 7500, în final s-a dovedit una din cele mai faine, relaxante și odihnitoare ture din ultima vreme. Și toate astea pentru că, deși planul inițial consta in 2 urcări la Omu și 2 coborâri, ploaia și mai ales trăznetele ne-au cam liniștit. Am revizuit planul direct pe traseu, și am rămas să dăm o tură prin Mălaiești, cu o eventuală urcare în Omu, dacă vremea se mai înmoaie.



Gașca Covalpin

În prima jumătate de oră vremea a fost chiar bună. Am pozat Coștila, creasta Morarului, ne-am minunat de  atmosfera calmă, etc etc. Ce mai, ca niște adevărați drumeți......după nici 30 de minute, potopul.
Așa se face că am mers mult și bine până la cabana Mălăiești pe o ploaie splendidă. Asta dacă poate fi o ploaie numită așa. Cu alte cuvinte, ne-am cam umezit...
Acele Morarului

Coștila

Câtă calmitate...



La Mălăiești am băgat o ciorbă, până mai stă ploaia. Apoi, a stat. S-a și lumintat....e clar, avem noroc. Hai în sus.
Numai că moralul echipei s-a cam înmuiat de la ciorba caldă și nici unul nu prea mai avea chef, în afară de mine. Așa c-am combinat-o cât de cât, eu urc cât mă ține suflu și fibra în sus, și cam peste o oră cobor.
Restul urcă cum au chef, și după ne vedem. Așa că, cu mațele umflate de ciorbă, mai în alergat, mai în mers, am urcat în creastă prin Hornul Mare. În creastă o vreme lăptoasă de nu ști ce-i aia, combinată cu rafale și ploaie măruntă.

Bucșoiu și Brâna Caprelor

 M-am băgat înapoi în horn la fel de repede cum am ieșit. A urmat apoi o alunecare-coborâre stil Bear Grylls -de care nu sunt foarte mândru- pe zăpada betonată din horn. E incredibil ce viteză prinzi și cât de multe trebuiesc făcute pentru a-ti salva pielea, la o adică.  Am reușit un soi de piolet-frână într-un final cu unul din bețe (manevra executată corect, funcționează garantat) și am oprit la timp pentru coliziunea cu un mic și simpatic perete. După vreo 40 de metri de alunecat printr-un horn te caci pe tine, garantat. Mi-au zburat ochelarii, un băț, m-am julit urât, m-a ars zăpada, dar am scăpat.
E incredibil ce mult contează să ai spiritul de prezență, -să fi acolo nu doar fizic, ci și psihic-, să cunoști ce trebuie să faci și mai ales cum. Tot vorba lu' Bear, ca să rămânem in temă: "learn the difference, it could save you're life".


Învăluiți...


A urmat apoi drumul vale. Din Glăjărie până la cabana Diham e dezastru poteca. O mocirlă de nedescris, s-au apucat netrebnicii să taie pădurea. Cu această ocazie ținem neapărat să le umplem frigiderul cu carne patronilor, directorilor, șefilor mai mari sau mai mici și tuturor colaboratorilor (chiar dacă unii își caută pâinea din asta) care se ocupă cu defrișări. La cabana Diham am stat la o bere, căci ieșise și Soarele să ne încălzească.

Hai la bere. poze.

A urmat apoi drumul spre casă, pizza, bere, poze, și curenta postare. Niciodată n-am reușit performanța de a scrie despre o tură in ziua în care a avut loc...



Ture faine, înțelepte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu