Hoinari prin Țara Moților

Când: 29.06. - 01.07.2012

Cine: Cipri și eu

Unde: prin mai toată România, cu precădere Apuseni / Trascăului

Joi seară sună telefonul. Cipri mă anunță foarte voios că mâine are drum la Alba Iulia. Și dacă că vreau să merg cu el, urmând ca până duminică să rămânem prin munți. Mai ales că drumul e moca.
Pfff, așa ocazie nu se ratează, așa că în nici o oră de la primirea telefonului făceam rucsacul.
Vineri dimineață m-am trezit la 04 .a.m. că mai aveam treabă pe pășune, am băgat ca MIG-ul până la 10, apoi pe la 11 am plecat spre Alba Iulia.

Drumul fain, da` căldura mare mon`cher. Evident că ne-a dus mintea să luăm măsuri anti-caniculă, în special măsuri de hidratare „corespunzătoare”. Așa că nu m-am ferit să mai savurez câte o bere rece din când în când.
La Alba-Iulia am descărcat cele necesare, și deși aveam în plan să vizităm nițel orașul cu bicicletele (căci le-am cărat cu noi), am renunțat. Așa că dă-i blană către Cheile Râmeților, locul unde aveam să ne petrecem sâmbăta. În Teiuș mi-am adus aminte că n-am băgat șosete în rucsac, așa că dă-i și caută. Dar și mai mult decât șosete am căutat bere la sticlă. Moții ăștia prin sticlă pare-se că înțelegeau „bidon”, astfel că ne-au trimis prin tot satul că „acolo sigur au bere la sticlă”. Când ajungeai, ce să vezi: „nu mai ținem maică de 2 ani, dar avem la bidon dacă vreți”. Până la urmă s-a rezolvat la o crâșmă, apoi mulțumiți am luat drumul râmeților.
.........................................................................................................................................................................

Odată ajunși, am urcat tabăra, am mâncat, cărat lemne și făcut foc, etc etc.

O gustare rapidă

Din seria „Andrei Poștoacă recomandă:”  The Ultimate place for „Ioska pe pisc”, special pentru Bălan. 

Am campat mai sus de mănăstire, de unde se vedea un pisc. De cum l-am văzut am știut că trebuie să-l dedic lui Bălan. La cât mai multe urcări pe piscuri d-ăstea îțî urez, cu camarade; întru pasiune. Știi tu, echipa de 2 e cea mai rapidă...
Și trecând mai departe, ne-au sosit și vecinii „de tabără”, Cristi și Feri din Timișoara, care aveau corturile lângă noi. Cățărători de fel, tocmai încercaseră să urce pe piscul de mai sus. Socializare, povești, foc, bere. Și liniște. Foarte puțină lume se perindă prin și spre chei, fără atv-uri, fără muzică la maxim, etc etc. Foarte fain.

Tipule, ne mișcam și noi mai cu talent

La o poveste

Somnoroase păsărele, pe la focuri se adună

Datorită vremii calde, dimineața m-a prins dormind lângă foc. Am luat apoi micul dejun și hai în tură. În drumul spre canion ne-am întâlnit cu băieții de la Garage Racing Baia Mare, care ne-au invitat la concursul lor de mtb din weekendul viitor. Din păcate vom fi la Marathonul Apusenilor...

Intrăm încet încet în inima cheilor

Am decis să traversăm cheile pe firul apei în jos, așa că am urcat pe Brâna Caprelor

Superb...

Poteca cațără în sus, răcoarea de lândă pârâu rămâne jos

Pista, mereu în căutare de piscuri

Tura asta Cipri a fost pozarul șef, așa că eu voi apărea în muuuuuulte poze.

La marginea hăului

Mai cățăram și noi câte-un pisc, așa, la liber

După toată tura asta pe Brâna Caprelor, am coborât jos fripți de Soare. Nu-ți doreai decât să te bagi în apă, care nu era deloc caldă. Acuma, dintre 2 rele îl alegi pe ăla mai mic...

Ș-am tot mers pe pârâu în jos, când pe apă, când pe potecă

E nasol când apa rece ajunge în zona „aia”. Pentru toate celelalte, există mastercard!

  Și tot mergând așa prin apă, ne-am răcorit de-a binelea. La un moment dar aproape îți doreai să fie din nou cald.

Opera apei

Mai prin apă, mai agățat de cabluri

După ieșirea din canion, răcoarea e înghițită de Soarele ucigător. Totodată ne întristează gunoiul pe care autoritățile -din nepăsare- nu vor să-l strângă. E clar că problema e mai veche, și e și mai clar că o parte din  gunoi e lăsat de localnici. Adică își adună gunoiul în saci, și-l lasă lângă coșurile de gunoi. Apoi, vin câinii și continuă prăpădul. Și ca o remarcă suplimentară, frumusețea zonei nu valorează nici 2 lei alături de astfel de atribute.

 După atâtea laude făcute localnicilor -case îngrijite, bun-simț, hărnicie- ceva trebuia sî-mi aducă aminte că sunt în România 

Domnul primar și onorată administrație locală, aveți din partea noastră nota 4, precum și titlul de ”români adevărați”

O casă tradițională

...și o față din ciclul „ți-am spus eu...”

A urmat apoi o bere rece la magazinul local, plus o scenetă bonus, cu un tip amorezat rău încercând să sărute o fată. Amândoi pe la 40 de ani așa...da` tipul bleg de-a binelea. Ea, mai tacticoasă, aplica tactica găinii. Ea se tot „împiedica”, ăsta imediat pica în plasă și când dădea s-o sărute, asta îl punea cu botu` pe labe. La toate astea era prezentă și prietena femeii care, de plictiseală, se învârtea în jurul lor și făcea poze la fiecare pietricică, frunzuliță, crenguță, și altele cu uță.
Până la urmă am plecat noi că n-am mai rezistat.

  A urmat prânzul plus un somnic de o oră la umbră. După ora 19 eu m-am adunat și am plecat într-o tură pe un vârf din zonă, cel care mi s-a părut mie cel mai înalt. Ideea era să prind apusul. Așa că, străbătând grohotișuri mari, pajiști și boscheți înțepători, am ajuns la baza vârfului care se termina -tot cu un pisc-, pe care a trebuit să mă cațăr. Cu morcovu` în dos, l-am urcat, am făcut poze și apoi am coborât.

Cheile Râmeților, în lumina apusului

Deși tot azi avean planificat să schimbăm locația cu Rimetea sau Cheile Turzii, am hotărât să rămânem aici și să plecăm dimineață devreme. Au urmat apoi cina, un ceai delicios de mentă, povești cu baieții și din nou somn, la lumina focului.

Dimineață ne-am trezit devreme, am strâns rapid tabăra și la ora 7 eram în drum spre Rimetea.

Simple life...

Ajunși in Rimetea, am crezut că am ajuns in Covasna. Ceea ce e foarte bine. Multiculturalitatea aduce numai beneficii, cu atât mai mult când e exploatată.
Așa că n-am zăbovit și am luat-o către Piatra Secuiului. Fiind o tură mai relax, eu am urcat în picioarele goale căci bocancii mei și-au dat obștescul sfârșit în „lupta” cu Cheile Râmeților.

Piatra Secuiului, văzută de pe vârful vecin

2 lebede in zare. Eu mă uit, ele dispare

Poză de vârf, cu Ioska și Pista

Rimetea

A urmat apoi o obositoare coborâre printr-un Soare torid. Din Rimetea, aproape 400 de km până spre casă cu o oprire la Luduș, să umplem burțile flămânde. Una peste alta, un weekend de care sunt foarte încântat, plus o zonă grozavă care merită vizitată. Azi e marți deja....mâine mai e cum e, apoi deja joi pregătim bagajele căci vineri plecăm înapoi în minunații Apuseni, pentru că sâmbătă e Maraton Apuseni și uite așa duminică seară mai ajungem acasă. Păi nu e minunat?

Ture faine, răcoroase!