Mereu 'nverzitul Ciucaș

Când: 14-15.07.2012

Cine: Rareș, Cipri, Gombi și subsemnatul

Unde: Ciucaș

După o zi de vineri super aglomerată, a urmat o seară super faină și relaxantă care m-a băgat, în final, într-un somn adânc. (Suzi știe de ce. Și chiar și Cipri a aflat).
Astfel sâmbătă, furat de una-alta, am pornit în tură târziu, pe la 18. Și fiindcă se vroia ceva lejer, ne-am dus în Ciucaș. Mai ales că Rareș, cel mai nou membru al nostru e începător și deci trebuie să  ajungă să iubească și să cunoască muntele. Adică nu mergea să grăbim pasul aiurea, totul a trebuit să decurgă cu poze și explicații, implicații și transpirații. Astfel, urcarea am început-o din Babarunca, sub răcoarea serii. Marcaje proaste, și traseu foarte puțin umblat. Atât de puțin încat (n-aș fi crezut) amintirile mele precedente ne-au salvat, căci în foarte multe locuri nici poteca nu mai exista. Totodată ne-a ajutat mult super lanternoiu' Varta, pe care l-am cărat special, și care, mai în glumă mai în serios, luminează până-n poponeața lu' Marte.

Vizită la o stână părăsită. Astă iarnă era aici o zăpada atât de mare, încât din 2-3 pași, erai fix în vârful acoperișului.

Locuința noastră. Data viitoare facem cumva să fie uniformă lumina aia.

 Seara a decurs super, mergând până dupa miezul nopții. Constelații, explicații și (inevitabil) aberații. Apoi, o cină babană, o cană de vin bun (vorba lu' Bălan, vin francez, cumpărat în Italia, cărat în România și băut de un semi-secui). Dimineața m-a prins, nu după multe ore de somn, așteptând răsăritul cu aparatul în mână. Rareș și comisarul Gombi m-au însoțit până spre creastă, la o ședință foto.

Când e pur, e pur...

Acu' 'jde mii de ani, așa stătea și străbunicu lui

Un Soare timid

Comisarul. Cunoscut și ca moartea pantofarilor, în limbajul popular

A new day, in the valley

A urmat apoi micul dejun, strângerea taberei și asaltul vârfului...deși ne-am pus în mișcare la 7.30, căldura Soarelui deja ne topea. Și cum baiul cel mai mare a turei a fost apa, ne-am grăbit puțintel de frica arșiței. Atât de sec a devenit Ciucașul, încât, discutând cu niște ciobani, mi-au zis că merg cu oile tocmai jos de tot în vale, o dată la 2-3 zile ca oile să bea apă. Tragic, aș adăuga.

Plaiuri covăsnene ale Ciucașului

Niște capre negre, fotografiate de la mare depărtare

Poză de vârf

După poze și alte explicații, am pornit la vale spre cabana Ciucaș. De aici destul de mulți urcau spre vârf, dată fiind și apropierea cabanei față de acesta. Îmi susțin părerea privind faptul că Ciucașul e un munte sălbatic și foarte puțin umblat. Majoritatea cunosc berea Ciucaș, nicidecum muntele. Că, deh, berea o poți atinge și de acasă. Muntele, nu.

Coborând spre cabană

Ajunși la cabană, am adăpat cățelul -la propriu-, apoi ne-am răcorit sufletele cu o bere de la mama ei. Totodată, dată fiind căldura, am hotărât să lăsăm Muntele Roșu pentru altă dată. Așa că ne-am mai întins, cu câte-o poveste și cu câte-o ciorbă, la umbra terasei.

cabana Ciucaș

Și o bere pe măsură

A urmat apoi, drumul către DN 1A, pe Valea Berii. Ajunși la el, Cipri a făcut auto-stopul până în Babarunca, apoi s-a întors după noi.
A fost o tură super faină și relaxantă, mai ales că weekendul următor vine infernalul Maraton 7500, o adevărată probă pentru fizic și psihic.
Seara am încheiat-o cu pepene și cu o curățenie zdravănă în mașina lu' Cipri, pentru a îndepărta părul de câine.

Ture faine să aveți!