Data: 31.01.2011
Dat fiind faptul ca Cipri sambata a lucrat, trebuia sa facem o miscare si duminica. Asa ca, nici departe da' nici aproape, Nemira a fost ceea ce ne-a trebuit. Munti misteriosi, destul de putin umblati, numa' buni pentru o tura faina de duminica.
Trezirea s-a dat pe la sase jumate, la apelul lu' Cipri....cand am vazut cat de inghetate erau geamurile stiam ca n-o sa fie cea mai calda zi din viata mea. Defapt si maestru Cipri a intarziat putin caci sa racai tonele de gheata existente pe geamurile masinii nu-i asa treaba usoara. Cel putin la -23 * nu. Odata imbarcat am trecut pe la benzinarie sa adapam bebelusu' albastru s-apoi, am luat-o spre Targu Secuiesc. Pe marginea drumului il mai zarim pe unu' cu capota Daciei deschisa. Vai de curu' s-de sufletul soferului pe vremea aia...
La Targu oprim putin la Penny Supermarket, cumparam nisvaiva provizii de ciocolata apoi ne indreptam voiosi catre Estelnic. Caci de la Estelnic ne-am propus sa atacam Sandru....ceea ce s-a dovedit o mica greseala. Am fost avertizati ca o sa "bălăurim". A bălăuri = verb, creatie propriei a celor de la CPNT, semnificand o actiune de ratacire; ajunsi in Estelnic am lasat masina pe ulita care urca o vreme spre cantonul silvic Apa Rosie.
Primele poze...
Zorii prevesteau o vreme minunata
Cipri aratandu-ne directia
Razi tu razi.....da' la -22 parca nu-i ranjetul tau
Marcajul cruce rosie incepe din sat. Pe ulita semnele pot fi gasite pe stalpii de electricitate. Dupa starea lor din sat am zis ca vom avea o "misiune usoara". La 1 km de la iesirea din sat deja se vedea destul de greu. La vreo 3 km de sat deja pierdusem marcajul...din harta reiesea ca forestierul ajunge la cabana silvica asa ca am decis sa continuam de-a lungul lui. Dupa logica mea ne-ar fi scos exact p-acolo.
Multe urme de animale. Nicaieri n-am vazut atatea urme de salbaticiuni; peste tot erau "autostrade" care se intersectau in zapada moale. Am gasit urme cam de toate "marcile". Totusi, labele de urs au lipsit cu desavarsire din peisaj.
Bogatia formelor denota creativitatea lu' Mama Natura.
Dupa aproape doua ore de mers pe un forestier, drumul ne scoate din padure intr-un soi de platou montan. Imi aminteste foarte mult de cel al Comandaului....vale destul de larga, marginit in parti de creste-mpadurite, case si stane risipite, altitudine similara, etc.
Atentie la acesta mica rascruce de drumuri. Ea s-a dovedit a fi vinovata pentru ceea ce a urmat. Adica balaureala clasa-ntai. Bine, a fost si vina noastra -greselile trebuie recunoscute- prin faptul ca am fost putin cam slab documentati.
Rascrucea
Mai pe scurt, socoteala de-acasa cam greu s-a potrivit cu aia din targ. Si s-a potrivit pentru c-am facut-o noi sa se potriveasca.....sa va povestesc....traseul nostru a plecat pe cruce rosie din sat si, dupa documentatie ar fi trebuit sa ne duca.....exact pe Sandru. No, si acum privind drept si vazand stramb, unde mama lu' proces verbal vedeti voi pe panou' asta cruce rosie spre continuare.... crucea de pe panou conduce inapoi in sat. No, s-apai dat fiind faptul ca la vreo 3-4 km se vedeau niste case, ne-am zis ca una dintre ele trebuie sa fie cea a ocolului silvic. Asa ca n-am facut drepta dupa cum arata sageata (cu toate ca ea se baza pe alt marcaj) ci am continuat spre-nainte pe un forestier, tinta fiind acele case, cabane sau ce-or fi.
Scurtand povestea, acele case pe care le vedeam noi din departare sunt niste grajduri parasite; probabil sunt stanele satului, si sunt populate de cu primavara si pana-n toamna.Am mers pan' la ultima si tot n-am gasit marcaj.
Poposind
Bete de trekking, din materiale naturale si biodegradabile. Tin o viata daca sunt tinute sub zero grade. Ideale si pentru strapuns manelisti, dobitoci care-si lasa gunoiul pe munte, teribilisti care distrug refugii si marcaje, etc.
Instructiuni de utilizare a obiectului....
La ultima casa cand am vazut ca nu gasim marcajul, planul s-a schimbat. Urcam de-a lungul unei creste sus de tot astfel incat sa putem face o reconfigurare traseu. Adica confruntand harta (digitala, caci era pozata pe bucati pe aparatul foto) cu realitatea din teren. Pentru asta-mi trebuia un punct de perspectiva....
Urcarea spre nicaieri.....tehnici avansate de balaurit
Coama urcata ne-a dus prin niste paduri dese de conifere....urmele de animale au depasit orice limita pe aici. Ceea ce e un semn mai mult decat bun, fiind dovada ca bogatia cinegetica a plaiurilor inca exista.
La iesirea spre varf...cele mai mai temeri ale mele au fost confirmate....
Cipri zambind. In ciuda faptului ca am ratacit destul, si riscam sa nu ajungem unde ne-am propus, moralul nostru a fost foarte ridicat. Ceea ce conteaza cel mai mult. Indirect reflecta starea noastra de bine. Domnia Sa Muntele nu pleaca, o vom gasi aici si cu alta ocazie.
Creasta Nemirei se vede frumos....ramane pe alta data
Dupa aprecierile mele, in imagine varful Nemira Mica, 1627 m.
In urcarea spre acel varf am gasit tabla indicatoare....din care nu mai intelegeai aproape nimic.
Realist vorbind, nu mai aveam sanse sa terminam tura fain. Adica am fi ajuns pe Sandru fara probleme.(nu ma indoiesc de asta, desi inca parea departe).
Problema reala era faptul ca:
1. intoarcerea se facea pe bezna; nici asta n-ar fi fost problema daca.....(vezi punctul 2).
2. marcajele ar fi fost in stare buna.
Ori sa bajbai ore in sir pe intuneric cautand semne (evident cu lanterne) prin niste paduri mari, si prin niste locuri in care n-ai mai calcat niciodata ( si deci n-ai habar practic de traseu) era putin riscant. Unde mai pui daca se strica vremea.... asa ca a trebuit sa ne recunoastem cu orgoliu' frant. Da' sufletele erau impacate!....and nothing else matters.
Un soi de poza de varf
Si daca tot n-am ajuns in Brasov sa-mi cumpar parazapezi, ceva trebuia improvizat. Uneori improvizatia iti poate salva curu'. Asa ca nu-ti ramane decat sa ... gandesti. Si facand haz de necaz, orice mare expeditie montana are in spate un producator renumit de echipament care sponsorizeaza, de dragul reclamei. Asa ca, tin sa aduc nemultumiri speciale celor de la naSPAR pentru sprijinul oferit. Parazapezi spar, model 2011, full impermeabil, culoare alb-rosu, rezistenta sporita la uzura, pret promotinal.
Powered by spar!
Domne, si-au facut treaba cu succes.Din varf ne-am delectat privirea cu minunatia de peisaj, cu aerul curat, cu Soare si cu consolarea ca data viitoare vom privi peisajul de pe....Sandru. Asa ca ne-am tras in poza cu stana (?).
Peisaj de vis
Carari "batute". Partea buna e ca fiind duminica, s-a aplicat perfect teoria aia de v-am povestit-o....cu atv-urile si betivii. Am avut noroc si deci nimic n-a stat in calea linistii noastre...decat vantul. Nu degeaba suntem in Nemira. Aviz celor care-au tras chiulu' la geografie...
In coborare am trecut pe la izvor
Drumul care coboara de la canton (stane???) ajunge fix la intersectia cu stalpul indicator de care scriam mai sus. Totusi, daca se urmeaza marcajul ( daca se vede si exista in continuare) pe care il arata indicatorul, nu cred ca trece pe la stanele amintite mai sus. Tot ce recomand sunt cunostiinte. De orientare in teren, de utilizare a busolei si a hartii (la scara cat mai mare daca se poate), gps dupa posibilitati, date cat mai actuale despre starea traseelor, etc.
De la indicator am facut drumul de reintoarcere catre sat.
Cipri. S-in spate de Cipri se poate vedea culmea Lemniei. Cea care se continua cu drumul de creasta.
Satul ne intampina intr-o liniste mormantala. Si un frig grupa 1. Acostam la primul magazin (cred ca singurul deschis), unde ne cumparam cate-o bere. Defapt o bere si-un sampon, caci chestia aia fara alcool are gust de sampon. Dupa facem poza de grup si mergem spre casa. In masina ingurgitam cate-un sandwich, o bucata de ciocolata si o bere rece.
Seara s-a terminat la mine, cu povestiri multe. Aaaa, si cu o oala uriasa de spaghete "a la Cipri".
