luni, 15 august 2011

Pedaland prin Baraolt

Cand: 23/07/2011
Cine: Eu, Tuti si Florin
Unde: Muntii Baraolt

Dupa ce am petrecut de curand un sfarsit de saptamana de nota ’10 in Ozunca Bai, ne-am hotarat sa revenim.
De data asta insa pe coclauri caci no´...si-au revenit bine coatele astea ale mele si trebuia profitat.
Asa ca ne-am mobilizat si am purces la drum. Traseul il stabilisem de cu seara asa ca nu aveam decat sa urmarim harta si sa dam din pedale...


Dar din pacate am zabovit cam mult pe traseu din cauza semenilor nostri care nu inteleg de ce ar face curat in urma lor, curatind noi dupa ei. Si traseul s-a dovedit a fi mai dificil decat ne-am asteptat pierzand timp pretios astfel incat am fost nevoiti sa renuntam a mai intra in Ozunca, urmand traseul din imagine...

Click pe imagine pt.a mari

Traseu: Sf. Ghe. - Sugas Bai - Aita Medie - Aita Seaca - Batanii Mari - Micfalau - Malnas Bai - Malnas Sat - Olteni - Bodoc - Sf.Ghe. In total aproape 100km. Din care aproximativ 70% fiind prin dealuri, vai, paduri, noroaie,praf, paraie...si vre-o 30% pe asfalt!

Florin cu al lui Terrago

Tuti cu al lui hibrid

Curățind după alții...



...in actiune!


 Unde mai pui ca am avut si niscaiva peripetii...
Pornind din Aita Medie spre Aita Seaca intalnim prin pustietate  un nene, bastinas de acolo din zona si il intrebam daca forestierul pe care ne aflam ne duce in directia dorita.
Fara indoiala ne spuse nenea, insa ne recomanda sa mergem pana in Valea Zalanului si de acolo sa mergem catre  Aita Seaca deoarece la un moment dat drumul chiar daca e el forestier, va deveni foarte greu accesibil chiar si noua cu bicicletele. Nu bagam in seama sfatul si o luam inainte direct catre Aita Seaca!
Si ce sa vezi?
Dam de un parau care serpuind, traverseaza forestieru' de cel putin 10 ori!
Asta n-ar fi un bai dar apa pe alocuri trecea de monobloc, deci pe rand ne flescaim cu totii pana la genunchi razand bineinteles urmarindu-ne unii pe altii!
Si ca sa fie treaba oabla am mai dat si peste cateva mocirle cu noroiul dens de aproape ca ramaneai intepenit acolo.
Eu am scapat cel mai usor , innamolindu-mi-se doar roata fata si putin hainele.
Insa Tuti?...pfff...ce-am mai ras! A ramas intepenit in noroi aproape de iesirea din mocirla, cazand cu un picior pana la genunchi; vazandu-l Florin a inceput sa rada cu pofta...la care reactia lui Tuti, fara stea deloc pe ganduri a fost sa se prefaca ca il stropeste pe Flo cu  noroiul de pe picior spunandu-si in gand: "Razi nu?" Numai ca prefacanduse el asa, l-a stropit cu 3 bulgari de noroi asa cam de marimea unui pumn (2 bulgari pe tricou si unul in frunte). Pacat ca nu am imortalizat momentele astea...
Per ansamblu a iesit o tura de care imi e dor deja, deabea astept sa mai parcurgem traseul asta cat mai curand.
Orisicum ramane sa mai pun un filmulet cand se va intoarce de la redactat!
Protocolul de dupa...
...TURE FAINE !

joi, 11 august 2011

Albastru de Piatra Mare

Cand: 20.07.2011

Cine: Ludi, Bodo si eu

Unde: Piatra Mare, traseu clasic




Povestita pe scurt, tura ar suna cam asa: baietii "mei" au devenit "injineri" (manca-i-ar tata). Asa ca, scapati de tensiunea licentei m-au sunat sa-i duc pe undeva. Fiind si in timpul saptamanii (era necesara deci o ascensiune relativ rapida) am zis sa dam o tura in Piatra Mare. Asa ca ne-am intalnit toti 3 in gara din 'tuţi Gheorghe, ne-am suit pe tren, apoi in autobuz si uite asa am ajuns in Darste. De aici, intr-o ora am fost in Dambul Morii.
Am urcat pe la cele 7 scari, care intre timp au ajuns intr-o stare deplorabila. Cat am facut poze Ludi si-a scapat unul din bete in canion, pe care l-am recuperat la intoarcere.





In umbra racorosului canion




La cabana am refacut stocul de apa dupa care am urcat in varf. Eu am profitat de ocazie si mi-am mai antrenat talpile nitel, urcand descult. Lume foarte putina, sus pe culme in schimb, alaturi de un albastru infinit un vant obraznic isi tot facea simtita prezenta.



Din nou in Piatra Mare
In varf n-am zabovit prea mult, 2-3 poze si la vale. In premiera pentru mine, pana la cabana am coborat tot in picioarele goale, fara incidente......majore. O sigura data am dat cu copita intr-un bolovan, de l-am strigat pe Sfantu' Petru in 8 limbi. In rest, sanatate si voie buna. La cabana am sorbit o bere, dupa care am coborat la Dambul Morii, de acolo inapoi pana in Darste unde m-am intalnit cu Balan care mergea la sedinta. Noi am luat un maxi-taxi cu care am ajuns in Sfantu in scurt timp.

Ture faine!

miercuri, 10 august 2011

Un ghid mai mic

Unde: Muntii Persani, Cheile Varghisului

Cand: 15-16.07.2011

Cine: uncle Yves si eu

Vacanta unchiului Yves, sortita sa se desfasoare si in Romania a ajuns si pe meleagurile mele. Si cum timp aveam berechet iar unchiu'-mare amator de natura, munte si excursii- isi dorea ceva nou de vazut, am zis sa mergem impreuna in acel loc minunat pe care l-am mai laudat- Cheile Varghisului.
Asa ca, relativ pregatiti am plecat spre Varghis. Si zic relativ caci au ramas acasa amanunte gen gratar, fund de lemn si altele asemenea.
Deci, aventura incepe inca de prin din sat, cand faci dreapta spre chei. De acolo ai de mers vreo 14 km pana la locul faptei. Drum naspet, gropi multe, denivelari si mai si, noroi -exact cocktail-ul ideal pentru descurajat manelofrenu' de Dambovita, Ialomita, Dolj, Gorj si altele care se termina cu iţa, sa nu vina.
 Ajunsi la locul faptei, esti rupt de lume. Semnal la telefon cu taraita, magazin ciuciu.....lume buna in schimb. Parcam masina, ne echipam si fara sa mai pierdem vremea plecam in "misiune".

In canion
Uncle Yves, francez neaos de la mama lui se arata incantat de ce vede inca din primele minute ale expeditiei. Nu-si prea poate imagina cum un asemenea loc e atat de putin cunoscut, atat de curat si de.....frumos. Inaintam prin canion, peste podete, peste parau. Cu privirea-n sus si cu gatul amortit imi releva aspecte  din trairile alpinistului ce-a fost candva.....ar merge un cocot, imi zic in minte. Las' ca vin in curand cu taica Balan si cu alti cativa si-om vedea ce iese.
Pentru prima zi ne propunem sa exploram pestera mare Orban Balazs, in limita echipamentului. Asa ca, in racoarea apasatoare ce ne intampina la intrare, facem 2-3 poze, apoi intram in bezna absoluta.

Vedere din gura pesterii, Turnul Csalla (daca nu ma-nsel)

Gica exploratoru'
 Mi-am tot zis ca voi cauta, cumpara si studia ghidul creat de un anume domn D. Greu de gasit insa...asa ca, din amintirile explorarilor precedente, il conduc pe unchiu' prin huda intunecata. Desi a avut oaresce temeri, l-am dus pana in sala mare, de unde am facut rapid cale intoarsa caci l-am simtit oarecum panicat.


Asa ca, continuand traseul prin canion decidem sa urcam sus, spre un punct de belvedere si spre cararea Lupilor. Traseul urca sustinut si in scurt timp ajunge intr-un soi de gol apin, de unde se poate admira toata valea.
Vedere de sus

Vedere spre Meresti

Yves

Vedere asupra taberei




Ajunsi sus, ne-am postat la Soare intre niste stanci, delectandu-ne indelung ochii in salbaticia tinutului. De aici am coborat apoi (cam blana as zice) direct in "base camp", unde a urmat camparea efectiva. Adica pus cort, facut foc, facut mancare, adus apa, cara lemne si altele. Si cum aparatul meu foto s-a stricat, mi-am exersat inconfundabilul talent pe Lumix-ul lu' Yves.



Cine cea de taina

Atacati!
Noaptea a venit ca picata din cer. Doar licaririle focurilor mai spargeau din bezna apasatoare a intunericului care luase in primire intregul tinut. Pentru un plus de siguranta si comfort, am decis sa tin focul toata noaptea, caci avem sanse sa ne viziteze stiti-voi-vine. Asa ca, pe parcursul noptii am iesit de 3 ori sa mai aranjez focul si sa pun combustibil pe el. Pe la 3 dimineata, linistea mormantala ce domnea e sparta de........uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Niste vuiete  foarte ciudate, zici ca intrasera marmotele in calduri si chemau Spiritu' Craciunui Trecut sa le-o traga. Uncle Yves ma trezeste, si-mi zice sa ascult vuietul......no drace, imi zic, sa vezi ca a venit ursu-n tabara si astia fac ca trenu' ca sa-l sperie. Nici o grija ii zic, ne descurcam noi...scot capatana afara din cort si ascult din nou. Aceleasi vuiete ciudate, aplificate de un ecou pe masura se auzeau din zona canionului......in cortul nostru forfota mare, unchiu mesterea ceva de zor. Cand ma uit la el, isi montase cutitasu' de la Decathlon si il tinea in mana de parca ar fi tinut un Kalasnikov, moment in care n-am mai putut de ras si am iesit afara din cort......acuma adevarul e ca trebuie sa te simti foarte ciudat cand vii intr-o zona in care sunt mai multi ursi decat in intreaga si mult-iubita Franta, care, cu un teritoriu de 2 ori ceva cat tara noastra si care inglobeaza o buna parte din Pirinei, Alpi, Masivul Central Francez, etc ar trebui sa fie un real exemplu in materie de biodiversitate. Cu atat mai mult cu cat acolo chestia numita protectia naturii functioneaza. Protectia naturii la ce le-a mai ramas, ca au cam modificat totul de dragul, atentie, civilizatiei. Cu alte cuvinte, "ba" baieti, canalizare si apa curenta la 4000 m aveti, autostrada la 4000 m aveti, statiuni montane pe toate "dealurile" aveti.....da' ursi aveti? Aveti o pula! Scuzati expresia "o".

Si deci, intr-un tarziu, vuietele au incetat. Cred ca Spiritu' Craciunului a indoit cam toate marmotele din areal....asa ca acestea, multumite la randul lor, au luat drumul somnului. Dimineata ne-am trezit devreme caci cortul incepuse sa semene a cuptor...am impachetat totul si am plecat iara in tura, de data asta sa exploram mai mult canionul. Aproape de intrarea in canion, ce sa vezi?....vreo 3 lazi de bere golite, oameni mahmurind, dezmat total. Atunci ne-am prins noi ca defapt astia-s autorii gang-bangului de asta-noapte, spargatorii de gaoace, recte violatorii de marmote.  S-am mers noi ce-am mers, si-n stanga, si in dreapta, am descins in alte cateva pesteri izolate (inchise publicului in mod normal), unde dupa cateva poze, am hotarat ca trebuie sa ne reintoarcem cu echipament serios de pestereala.







Ca-ntr-o capela


La una din trecerile peste parau e legat un cablu gros de otel. Astfel, cei cu sange-n oua pot alege varianta de a traversa "prin aer". Alternativa consta in trecerea unui ditai paraul, cu o apa rece ca gheata si bolovani uriasi. Eu, am facut pe maimuta.

Poze cu maimuta, 3 la 10.000

Dupa multe poze, ne-am reintors catre tabara, apoi catre casa. Una peste alta, a fost o tura foarte reusita in care sper ca si uncle Yves s-a simtit bine.
Si daca tot am dat-o in fineturi, luati-o p-asta


Salut!

marți, 9 august 2011

Din dor de miscare - Antrenament 7500

Unde: Muntii Bucegi

Traseu: Busteni- Babele- Pestera-Omul- ref. Tiganesti-Omul- V. Cerbului-Busteni

Cine: Balan si eu

Cand: 15-16.06.2011



In asteptarea pentru marathon 7500, Balan imi propune intruna din zile sa dam o tura de recunoastere prin Bucegi. Asa, sa ne mai miscam putin. Zis si facut!
Asa ca, pomenit in gara din Brasov dupa o intarziere de mai bine de 30 de minute (intarziere datorita careia am pierdut si legatura spre Busteni), intram la Rapid sa facem niste cumparaturi.
Ajungem in Busteni cu trenul la pret minimal, asta multumita lu' Balan care s-a luptat cu nasu' si cu mafia ceferista.



Pe valea Jepilor


Nenea Balan


Si deci, ca sa n-o lungim prea mult, am urcat pe Jepii Mici. Sus pe platou am admirat ultima geana de lumina, apoi am coborat spre Pestera. Nici aici n-am zabovit prea mult, mai ales ca era noapte si nu vedeai nimic. Asa ca am pornit iarasi la deal, spre Omu pe valea Obarsiei.





Eh, aici lucrurile au inceput sa devina interesante. O luna mare si rosie pusese stapanire pe cerul instelat. Stateam cu Balan si ne uitam ca viteii la....Luna.
-Ma, oare ce-o fi patit???....ne tot intrebam. Moment in care pletosul isi aduce aminte ca auzise ceva de o eclipsa. Deci, eclipsa sau nu, sus in saua Cerbului,  era lumina ca ziua, asa ca am oprit frontalele si am mers la lumina Lunii pana spre 3 dimineata, cand am ajuns la refugiu.
Alta chestiune interesanta-observata dealtfel de Balan- e ca sus la Omu nu misca vantul. Nici macar o adiere, nici macar un freamat. Nada, zero, nimic.
Asa ca, muti de uimire ne-am plimbat in voie pe creasta ce leaga Omu de Scara, admirand valea Gaura in care razele Lunii se pierdeau.







 Cum am luat bagaj minim, n-am avut la noi decat 2 folii de supravietuire si un sac de dormit, in care ne-am inghesuit amandoi. Rucsacii i-am golit si i-am bagat sub spate iara ce-a mai ramas sub cap. Dupa spusele lui Balan, toata noaptea am fost un adevarat invadator si asta pentru ca l-am lasat ba fara sac de dormit, ba rucsacul lui era sub salele mele iara rucsacul meu era pe post de perna, ba il dadusem jos de pe folia de supravietuire. Dimineata ne-am trezit putin amortiti, cu o oaresce lene in noi. Desi ceasul a sunat la 6, numai pe la 9 am deschis usa refugiului dupa care ne-am postat la un Soare cu dinti admirand indelung creasta Craiului.


refugiul Tiganesti


valea Tiganesti


De la Scara inspre Omu
Pe la 11 ne-am pus in miscare, am urcat inapoi la Omu unde, expres am evitat sa facem poza de grup. Cica ca sa avem motivatie sa mai urcam inca o data. Din Omu am coborat pe valea Cerbului, pe care am si alergat. In poiana Costilei am luat-o pe o scurtatura menita sa ne scoata direct la Gura Diham. Doar ca ne-a scos intr-un soi de versant foarte accidentat pe care am pierdut ceva vreme pana l-am putut cobora. Ulterior s-a dovedit ca am intrat bine pe scurtatura, incurcandu-ne la o trecere peste parau. Ajunsi la Diham eu am hotarat sa bat retragerea din cauza faptului ca pierdusem mult timp iara dimineata urmatoare plecam la nunta, in marele sat numit Bucuresti. Si deci, n-am mai fi avut timp sa urcam Bucsoiul si sa coboram, fara sa fortam nota la modul barbar. Balan nu vroia nici in ruptul capului sa renunte, asa ca i-am pasat restul de mancare pe care o mai aveam. Si ca totul sa fie complet, s-a futut si aparatul foto. Asa ca, cu ultimele lui suflari (ale aparatului) am facut o poza in stil cocalaristic.

Coca-loca style


 Desi n-am mai recunoscut nimanui, cand a plecat il priveam cu ochii inlacrimati de-a binelea. L-am privit indelung cum s-a indepartat, pana ce-a disparut in umbra deasa a padurii. Cuprins de profunde remuscari, am plecat si eu incetisor spre Busteni. La fiecare 20 de metri ma intorcem si priveam sus spre inaltimile Bucegilor si ma gandeam la Balan. De ce n-am mers cu el? De ce l-am lasat sa lupte singur cu salbaticia Bucsoiului? Daca pateste ceva si eu nu sunt acolo? ........eram pe stradutele din Busteni cand inca ma incerca gandul de a ma duce dupa el, s-o dovedim impreuna. Pana la urma gandurile pozitive si faptul ca am incredere in el m-au convins ca se va descurca. Nu voiam insa sa fiu egoist, au patit-o altii mai mari ca el in munti mult mai mici/mai putini periculosi.
No dar, in scurt timp ma suna, ca e bine si ca e aproape de varf dar nu va mai petrece nici el o noapte sus la inaltime ci va alerga ( ca nebunul as preciza) pana-n Predeal. Prilej numa' bun pentru mine de-a ma bucura de ultimii bani din buzunar. Evident, i-am investit intr-o bere rece la o terasa (a se citi bodega) cu privire directa spre inaltimile Bucegilor.



Dupa destula asteptare, a aparut si trenul cu care am ajuns intr-un tarziu la Brasov, apoi cu maxi-ul acasa.
 Din ciclul "Gandesc deci exist", mi-am adus aminte de un citat vechi (da' bun), care zice ca "retragerea nu este fugă şi aşteptarea nu este prudenţă, atunci când primejdia este mai mare decât speranţa.", alaturi de-o melodie draguta.



Ture faine sa aveti!

PS: si povestea camaradului: aici