Retezat Trail Race

Când: 15-17.06.2012

Scop: Retezat Trail Race, 26 de km si 2300 +/- diferență de nivel

Unde: Muntii Retezat, Cheile Buții

Cine: Dani Spulber, Geta, Victor, Iulia, Bălan, Iuli, Mitică, Duracell, Teo Ciripoi, Ruxi, Marius, Cezar, Cornel Spiridon, Cornel mic, Claudia, Anda, Cipri și eu. Sper că n-am uitat pe nimeni....

Așadar, acum ceva vreme, am primit de la Bălan al meu invitația de a participa la un concurs inedit, respectiv unul de trail montan. Adică un soi de alergare montană, numai că mult mai blană. Pe întelesul tuturor, e foarte abrupt, drept urmare mai degraba se merge, decât se aleargă. Ține de fibra din bulanele fiecăruia.
Și cum cursa suna a provocare încă de la invitație și mai avea loc și în scumpul Retezat, evident că n-am putut refuza. Asta deși în ultima săptămână m-am accidentat la genunchiul stâng. Deci nici de durere n-am dus lipsă, după cum s-a dovedit ulterior...
Vineri, după multe bătăi de cap am găsit și cu ce sa mergem până acolo...așadar, am plecat la amiază din Brașov cu duba lui Spulber. In dubă evident că mult n-a trebuit ca lucrurile să se dezlănțuie, berea rece și gândul că pentru aproape 3 zile ne rupem de rutina cotidiană, au dat startul veseliei.
La Sibiu am mers la Kontiki, la tradiționala ciorbă de burtă. După papa bun, pentru sportivi urmează un somn bun. Așa că de la 22 la 2 noaptea când am ajuns in tabără, mi-am luat somn direct. În tabără era liniște, lumea era la somn. Noi am montat corturile și am mai stat la o poveste, odihniți fiind.

Dimineața pe răcoare, descălțam niște sandale

Dimineața i-a prins repede pe voluntari, care după nici 3 ore de somn plecau în posturi....eu am profitat si m-am trezit la 8 jumate, destul de odihnit. A urmat echiparea, înscrierea, povești cu fete și băieți, apoi startul.
Eu startul l-am luat direct din toaleta cabanei....umpleam camelbak-ul cand aud: 3,2,1, start! stau puțin așa, mă gândesc....ăăăăă, ce-a zis ăla?  cumva start?! Staaaaaaaaaaart!
Evident că a urmat un sprint pe măsură, cu încurajări pe măsură, din partea publicului....e destul de plăcut să iei startul de unul singur.

Start RTR 2012

Primii km alerg ok, recuperez și depăsesc oameni. Și când mă minunam că nu mă freacă genunchiul, hop c-apare. La început mai în surdină, apoi din ce în ce mai tare. Momentul ăsta cu durerea coincide cam cu ieșirea în golul alpin....s-apăi când am văzut ce priveliști se desfășoară la picioarele mele mi-am zis "iartă-mă Bălane, da' azi îmi bag ceva-n concursul tău."  Așa că am dat bir cu fugiții, am zis că azi mă bucur de peisaje și am rămas cu niscaiva fete, care mergeau cu un ritm convenabil mie.

Cipri....sub pisc

No ziceți voi cum să mai alergi când vezi așa ceva

Powered by Sponser

Cipri și panorama

Timpul a trecut,  km la fel. Durerea a devenit intensă între timp. Dacă nu era Nadia, mai mult ca sigur aș fi renunțat, la cabana Buta. Dar am văzut-o așa pornită și hotărâtă, ș-am zis că n-o pot lăsa, mai ales că experiența ei de munte nu e prea bogată. Așa că am realimentat  și am pornit spre vf. Custura, punctul de top al traseului de azi. Apoi încă un traverseu pe curbă de nivel și începe lunga coborâre spre finish....

Greu de deal.....da' astăzi nici la vale nu mi-e rușine

Ajuns la Cipri în post, acesta din urmă de uită mirat la mine și zice "am crezut că ai avut atâta minte și n-ai luat startul cu genunchiul ăla....da se pare că m-am înșelat". Schiopătând la vale, îl aprob ușor din cap, dându-i de înteles că în mod sigur n-a fost cea mai inspirată idee....d-apăi nici să stau ca leguma in cort nu era soluție.

A urmat apoi o coborâre pe un plai înierbat care am crezut că nu se mai termină....noroc că subiecte de discuție au fost din belșug și poveștile au curs gârlă.

Ajunși cumva în ultimul post de control și realimentare, suntem încurajați de Ruxi și Mitică. Va trebui  totuși să tragem tare căci mai sunt cam 5 km și o oră din timpul limită. Așa că parcă prindem aripi, ba chiar începem să și alergăm, ca să fim siguri că ajungem. Doare dar asta e. Bineînteles că la una din intersecții ne   rătăcim aproape 10 minute. Ba mai mult, ne ajung din urmă și ultimii concurenți, tot un băiet și o fată. Le indicăm drumul bun, apoi continuăm împreună toți 4.
Nadia nu zice nimic, eu nici atât. Da' telepatia funcțíonează al naibii de bine.....știm că nu trebuie să fim ultimii. Așa că pasul se lungește instantaneu, din priviri. Din vale se aude muzica și comentatorii....o luăm la fugă, timpul ne presează. A urmat apoi cea mai faină alergare la vale din ultima vreme, în care am uitat de durere, de căldura zilei, de tot. Alergam ca nebunii la vale, de parcă am fi fost pe primul loc. Într-un sfârșit am trecut linia de sosire, cu 4 minute înainte de timpul limită.
Deși am venit la coada clasamentului rău de tot, zău că în viața mea nu m-am simțit mai învingător, mai puternic. A fost o cursă pe cinste, mulțam fain Nadia.


A urmat apoi premierea....da' pulsul meu e departe de a reveni în limite normale, căci Cipri al meu tot întârzie să apară. Și trec ore, ajung toți voluntarii din traseu, ăsta nimic. Aștept ce aștept, tot nimic. Subtil încep să mă interesez cine și pe unde l-a văzut ultima oară. N-are telefon, n-are frontală, n-are haine, n-are apă și mâncare, n-are nimic. Și e noapte. În Retezat, nu în Măgura Codlei. Mă simt frustrat, mă tot motivez că e totul ok. Deși e trecut de 12 noaptea și sunt obosit, îmi vine să alerg toate văile și plaiurile, numai să dau de el. Apoi, sună telefonul lui. În inteligența mea sclipitoare l-am luat la mine, că poate numărul meu nu-l mai știe, și sună pe al lui....ceea ce s-a și întâmplat. Omul nostru ajunsese la un schit de măicuțe, undeva la o oră mai sus. Mi-a zis că e bine și că rămâne acolo peste noapte. Câtă ușurare Franții. Zău că niciodată nu m-am bucurat așa să-i aud vocea.....mă rog, după am dat-o în relaxare. Bere, chitară si foc de tabără.
Aaaaa, și multe glume cu Cipri și măicuțele...

Dimineața majoritatea au plecat într-o tură de relaxare în zonă, pe Piatra Iorgovanului. Eu am rămas alături  de câțiva să-mi ling rănile, și sa-l aștept pe Cipri. A urmat apoi o zi de relax, toridă. Pe dupămasă am plecat spre casă, având acum un nou obiectiv. Să ajungem până la ora 22 la Kontiki în Sibiu, să mai prindem o tură de ciorbă de burtă. Ceea ce ne-a ieșit, din nou.

Papa bun

Am ajuns noaptea târziu la Brașov, am dormit la Cornel (căruia îi tare mulțumim), apoi dimineața am plecat spre Sfântu.
În concluzie, o ieșire foarte faină, aproape 3 zile cu prieteni, munte, bere, fete....și băieți, concurs.
Și multă voie bună.

Ture faine!




PS: era să uit. Organizare impecabilă, n-am ce comenta. Traseu de excepție, premii faine, marcaje super, oameni grozavi, de mâncat și de băut. Covalpin Sfântu Gheorghe cu siguranță va fi prezent și anul viitor. Mai ales că, nu-i așa, și Bălan Silviu recomandă asta.